vineri, 25 octombrie 2013

blues 2

Oare cum voi putea folosi acest drept câștigat, pentru a-mi striga dorința de libertate?
Îmi încolțea în minte o forma de a cânta  Încercam să inventez o nouă limbă pe care să o folosim doar noi, în cântecele noastre. Era de ajuns să spunem în loc de” libertate” un nume de “fată”(iapa cu țâțe si curul negru)?

Când mi-e rău, mi-e rău
Când mi-e bine, mi-e tot rău,
Pentru c
ă ea(fata) nu mă iubește.

... Ascult
ă la mine! nu merită
Si eu am iubit-o
Si prietenul meu și...

Da, ai dreptate, nu merit
ă,
Nu a meritat niciodată
Dar și asa eu o iubesc și..

Când mi-e rău, mi-e rău
Când mi-e bine, mi-e tot rău,
Pentru c
ă ea nu mă iubește

Așgândeam să fie primul cântec, cu care urma să testez vigilența paznicilor.


Nici nu mi-am dat seama când a trecut ziua de muncă și când luna se așezase comod în fotoliu așteptând concertul lupilor urlători. Am căutat un loc mai izolat pentru ca publicul păzitor  în eventualitatea că va descoperii șiretlicul, să mă răsplătească doar pe mine cu “aplauzele” lui. 

(va urma)  

duminică, 20 octombrie 2013

seducţie?

Uşa lasată întredeschisă


La casa de bilete, în faţa mea, o femeie îmbrăcată decent, fără stridenţe, îşi aşteaptă rîndul. Cumpără 2 bilete şi se îndreaptă agale spre sală.. Îmi procur  şi eu un bilet. Mă îndrept spre locul unde, pentru că mai aveam ceva timp, îmi comand o cafea. Pe bar, o revistă Super Playboy, uitată probabil de cineva. O răsfoiesc dezinteresat, să treacă timpul mai repede. Nu ştiu de ce în minte îmi rămase un “bi” de la bilet şi în timp ce beau cafeaua, constat că pe retină aveam imaginea acelei femei iar nările păstraseră parfumul discret ce o învăluia.


“Bi” de la bilet, 2 bilete cumpărate de femeia îmbrăcată decent, cafeaua calduţă, parfum… Timpul trece şi mă trezesc singur în toată cafeneaua, semn că filmul stă să înceapă.. Pornesc spre sală, intru dar întunericul mă ţine lîngă intrare. Cum voi putea găsi locul scris pe bilet? Renunţ la ideea de a găsi locul indicat pe bilet. Ecranul trimite spre sală o lumină cu care după un timp mă acomodez  şi zăresc destul de aproape un loc liber. Atent să nu deranjez mă îndrept spre locul respectiv. 


Mă aşez.. În timpul acţiunii mele ating braţul persoanei din dreapta. Nu apuc să-mi cer scuze. Mîna persoanei îmi atinge dosul palmei cu o strîngere , un fel de “nu-i nimic”, care mă scuteşte de scuzele vocale. Privesc ecranul care pentru mine era doar o sursă de lumină pîlpîitoare.. O tensiune ciudată mă cuprinde şi toată fiinţa mi se adună în braţul prin care comunicasem. Privesc spre persoana de lungă mine iar cînd lumina ecranului îmi permite, deslușesc silueta acelei ce cumpărase cele 2 bilete. 

Mişc cu intenţie braţul în întuneric cu speranţa ascunsă că voi atinge mîna acelei femei. Se repetă scena primei atingeri. De data aceasta mîna ei, după strîngerea de ‘”nu-i nimic”, rămîne în contact cu braţul meu. Încerc o retragere de complezenţă dar renunţ. După un timp, pentru a verifica dacă femeia acceptase atingerea sau concentrarea la acţiunea de pe ecran o făcuse să uite de apropierea mea, mângâi încet, aproape imperceptibil cu degetul meu mare, degetul mic al mâinii uitate deasupra dosului palmei mele. Simt cum privirea femeii se întoarce încet spre zona plină de tensiune. Percep o mişcare ca o încordare, urmată de o relaxare ca o recunoaştere a micii mele victorii. Încurajat şpuțin rușinat întorc palma, cu o acțiune ce durează o veșnicieMâinile noastre încep să se mişte într-un dans tandru, a ei în ritmul filmului ce se derulează pe ecran, a mea răspunzând protector sau în același ton, când acţiunea de pe ecran o cere.

Mă cuprinde teama că filmul se va sfârși, și îmi spun – trăiește clipa! Antebrațul îmi alunecase convenabil în spațiul fotoliului învecinat atingand corpul femeii. Dansul palmelor continuă şi toate simţurile mi se concentrează spre noul teritoriu cucerit.. Strivesc printr-o împingere a cotului straturile hainelor ce împiedică contactul direct. Aceeași încordare urmată de relaxare şi  aceeaşi mişcare a capului insoțită de privire, accepta noua şi  mica mea victorie. Parcă simțind efortul meu de a înainta în teritoriu, frânat puţin de atingerea palmelor, femeia se intoarce foarte putin spre mine. Mișcarea face ca palmele noastre să se despartă, a ei alunecând spre genunchiul meu drept, a mea poposind pe coapsa ei. Nu ştiu de unde vine bucuria ce mă inundă. Degetele mâinii ei îmi strâng genunchiul povestindu-mi parcă ce se petrece pe ecran, lângă cot simt presiunea sânului stâng al femeii iar degetele mele stau în așteptare pe coapsa ei.


Mă acomodam cu noua perspectiva când brusc, femeia îmi apucă cu braţul celălalt mâna, o aşează în triunghiul cald dintre coapsele ei şi  îmi apasă degetele într-o mişcare scurtă si lentă de sus în jos. Aproape inconştient, fac acelaşi lucru, în oglindă, cu braţul ei stâng. Mă strânge uşor, apoi din ce în ce mai tare. O ajut în demersul ei. Văd la o pîlpîire a ecranului că ochii îi sunt închişşi capul lăsat pe spate. Aud un murmur, un da, da, da…imperceptibil şi  simt aproape dureros strângerea mâinii ei, însoţită de o mişcare sincronizată cu mișcarea mâinii mele din triunghiul ei misterios.



Agitația celor din sală mă trezește din vis. Înţeleg că filmul s-a terminat . Pe ecran se mişcă un text, pe verticală, cu informații despre realizatorii filmului. Îmi retrag mâna cu greu. Degetele femeii aproape mă zgârie, încercând să prelungească momentele de trăire intensăîmpărtăşite în urmă cu câteva clipe.



Articol pentru SuperBlog 2013

marți, 15 octombrie 2013

Nu lăsa "recipientul" să te domine!

     Toamna, Creatorul are obiceiul să culeagă strugurii copţi ai universului, să le stoarcă mustul într-un alt univers şi după ce toarnă acolo şi timpul, pentru a ajuta la fermentaţie, obţine vinul numit suflet universal. Deschide apoi cămara numită Pămînt şi toarnă licoarea în recipienţi. Turnarea se numeşte..facerea lumii.

     Pentru că fiecare recipient se va amesteca puţin cu conţinutul şi Creatorul ştie asta, va pune si etichete: sec, demisec, dulce, roşu, negru, alb, etc, denumind astfel caracterul produsului final. Cîţrecipienţi, atîtea caractere.

     Din amestecul picăturilor de suflet universal cu recipienţii ce le conţin rezultă mici entităţi numite…fiinţe umane. Nici nu bănuieşte Creatorul că după ce închide uşa cămării, aici pe Pămînt, începe o mare agitaţie. Oamenii se îndrăgostesc, se urăsc, experimentează, se întreabă cum au fost creaţi, încearcă şi ei şi chiar reuşesc să creeze fiinţe noi(prin reproducere)…

     Cînd vinul(fiinţa umană) ajunge la maturitate, încep nemulţumirile de sine. Ba recipientul altuia e mai mare, ba mai mic, ba altul e mai alb şi  celălalt mai negru sau mai sec ori dulce. 

     Tentaţia de a avea un recipient cît mai apropiat de idealul de frumuseţe recipientală, devine irezistibilă. Unii folosesc  sportul, sala de gimnastică, cosmeticalele. Altele se ajută cu siliconul, botoxul, cura de slăbire, scopul final fiind de a arăta celorlalţi, cine are părticica de suflet cel mai bine ambalată.
     
     Apoi recipienţii se “lovesc” între ei, pentru a demonstra, unii, că totul înseamnă a avea nasul sau laba piciorului mare şi altele, că mărimea plămînilor sau strîmteţea unor orificii, ar fi importante. "Lovirea" asta nesatisfăcătoare poate crea dependenţă(dependenţa de sex).

     Eu cred că doar preucupîndu-ne de recipienţi, nu putem face viaţa mai suportabilă în această cămară. Trebuie sa lăsăm  sufletul să se evapore sub diferite forme de artă, menite să transforme “lovirea”(acest cuvînt vine din englezescul “love”) recipienţilor, în atingeri tandre.

     Aşa vedeam eu această atingere tandră cu ceva timp în urmă. Am lăsat atunci sufletul să se evapore sub forma unui text îmbrăcat într-o melodie:


     

P. S.
Denumirea bloguşorului meu s-a născut din dorinţa de evaporare a sufletului sub forma creaţiei artistice.




  

sâmbătă, 12 octombrie 2013

Brînză bună în burduf...mare


La brânză bună, să nu te duci cu burdurful mare! 


     Asta îmi trecea prin minte cînd am aflat că cine va cîştiga etapa aceasta a "SuperBlog 2013", va primi un premiu în brînză, egal ca greutate cu corpul sau. Ar fi o mare greşeală. S-ar putea ca această campanie să se transforme în ce spuneam eu pe facebook:


Gelu Odagiu Cred că în acest moment se lansează o nouă modă. Toată lumea va ţine cură de îngrăşare, pentru ca la o adică, la   două adici, sa poată deschide o tarabă cu brînzeturi 

Vă mai dau un exemplu de mare greşeală:

     Cea mai mare greşeală pe care noi românii am făcut-o, a fost atunci cînd, chinuiţi de talent, am compus Mioriţa. Nici nu se mai ştie cine a fost compozitorul. S-au făcut atîtea coveruri încît nu au mai încăput în spaţiul carpato-danubiano-pontic. Au dat şi p’afară, adică au ajuns la urechea vecinilor. Vecinii, fie ei turci, ruşi sau austro-ungari, necunoscînd bine limba noastră, au înţeles că noi am fi nişte oi sau că avem multe oi, în orice caz că e pe aici ceva de muls.

     Au venit peste noi turcii şi ne-au muls cu sabia îndoită, pardon, încovoiată. Austro-ungarii, hop şi ei. Ăştia, mai finuţi, credeau că e normal să ne mulgă din moment ce ne ofereau în schimb… civilizaţia occidentală. Nu am scăpat nici de ruşi. Ruşii, oameni cu suflet, ne-au muls cel mai bine. Au făcut-o cu prietenie. Au pus deasupra în timpul mulsului si o pînza roşie, să nu ne bată soarele în cap.

     Ne-am obişnuit cu mulsul ăsta şi cred că dacă nu am mai avea vecini de treabă, am căuta mulgători, să nu înceapă să ne doară ugerul . Le-am pus mereu la dispoziţie si nişte ciobani autohtoni care să ţină bine oile în timpul mulsului, să nu se producă incidente. Ciobanii se mulţumesc cu puţin. Nişte produse derivate din lapte, cum ar fi ceva caşcaval, şi nişte titluri acolo: cel mare, cel viteaz sau mai nou, şef de stat.

     În urmă cu puţin timp, a pătruns o molimă în oi, un fel de  boala oii nebune și nu ne-am mai lăsat mulşi. A murit şi un cioban cu băciţa lui cu tot, în panica şi agitaţia necontrolată a oilor nebune. După ce a trecut panica, agitaţia, revoluţia, lovitură de stat, puciul(cîte case, atîtea denumiri), exista riscul vreunei mastoze. Așa că noii ciobani democraţi , au pornit în lume să caute mulgători, bineînţeles, democraţi(oare ce-o fi aia democraţie?). Nu a durat cine ştie ce căutarea. Democraţii ăştia (de mulgători vorbesc), ştiau deja cîte ceva despre noi. Auziseră de incidente sau le-au influenţat cu “agenturili” lor. Nimeni nu ştie exact. Nu prea ştiu ei, mulgătorii democraţi , despre ce animale e vorba dar ce contează, de muls să fie. Ne consideră o capră. Si nu sunt departe. Capră e poziţia în care stăm acum cînd suntem mulşi. Chiar dacă avem coarnele mai mari, tot ca nişte oi ne supunem, să nu deranjem tradiţia. Mult mai grav decît această supunere, este că nimeni nu mai cîntă Mioriţa. Primim în schimb de la democraţi cîntece noi, în alte limbi. Cine nu pricepe din textul melodiilor mai nimic, îşi dă seama repede că tot un fel de coveruri ale Mioriţei sunt. După gesturile cîntăreţilor, care se aşează în poziţie de capra şi se mulg între ei, puţin cam fără jenă, se pare că asta e o Mioriţă democrată.




Dar revenind la ale noastre
Oi blînde şi producătoare,
Invăţămintea din greşeală
Ne este chiar folositoare.
DELACO–acum ne demonstrează
Că mulsul e un lucru bun
Cînd după el  firesc urmează
Nu să se tragă vreun tun,
Ci brînză buna şi gustoasă
Din miezul proaspătului lapte.
Poftiţi vă rog  şi voi la masă!
Si eu să trec din nou la fapte
***
Si să mai scriu o melodie.
Vreţi  filmuleţ? Hai, bine, fie…






sâmbătă, 5 octombrie 2013

Doctorul personal al..capului meu

Gelu Odagiu Cînd va face plopul pere şi răchita micşunele? Jumătate din problema se poate rezolva cu produsele "Farmec".Tratînd plopul cu produsele destinate părului, chiar şi plopul va face pere. Aştept produsele următoare, poate rezolvăm  şi problema răchitei.

Gelu Odagiu Sper să nu între cei din juriu pe aici, că voi primii un punctaj cu minus în faţă şi voi cîştiga această probă, cînd voi rezolva şi problema cu răchita micsunită 

O. R. " Membrii juriului Farmec intră pe aici . Sau cel puţin la ediţia din primăvară au intrat... Eu am altă problemă: unul din criteriile de jurizare este 'Folosirea produselor noastre în mod constant... :)) Pe bune?!? Vine un reprezentant Farmec la mine în baie să îmi controleze șamponul și apoi îmi dă notă pentru articol?! HAHHAHAA"

Gelu Odagiu Draga O. R., la mine au venit deja. Au dat buzna în baie şi au rămas neplăcut surprinşi că nu au găsit nici un produs de-al lor. Eu le-am spus că le ţin într-un dulăpior în livadă, că le folosesc la plante(nu ei au scris "Gerovital Plant Tratament"?). Eu am înţeles că sunt bune pentru a întreţine prin tratament, vitalitatea plantelor pe timp de ger. Mi se pare că au şi zîmbit, unul dintre ei ducînd mîna spre cap, făcînd o mişcare, ca şi cum ar fi înşurubat un bec
acum 36 minute · Editat · Îmi place · 2                                                    

A. N. V ":))) S-au referit la faptul că trebuie să menţionăm, că este bine sa folosim produsele Farmec în mod regulat. Dar oricum, e cu dublă interpretare :)))"
acum 44 minute · Îmi place                                                                     


Gelu Odagiu A.N.V., tu vorbeşti serios, e cu dublă interpretare? Eu mă gîndeam să compun o melodie pentru această probă  şi acum mă  gîndesc că e mai complicat. Trebuie să compun un duet 

Gelu Odagiu Vad că vă place. Cred că aşa voi scrie articolul la această probă: voi copia conversaţia de aici şi voi posta un filmuleţ cu o melodie pe fond(compusă de mine) . Sigur voi cîştiga..."simpatie". Să nu-mi furaţi ideea! Iată că scriu si o poezioară:

poezioară:

De mulţi ani “Farmec”-ul există
Si e o vorbă din popor,
Că doar prin farmec mai rezistă
Regimul  coadă de topor.
Tot ca prin farmec,  la vedere,
Adică la televizor,
Cînd nimeni nu-ndrăznea să spere,
Ne-a mai căzut un domnitor.
“Farmec” de spui, tu vezi soluţii
Ce-nlătură orice problemă
Cu el făcut-am revoluţii
Deci dacă păru-i o dilemă,
Cu “Farmec” o vom dezlega
Să abordăm această temă
E tema cu… “năravul ba”.
Cînd am trecut în noua eră,
În era părului schimbat
Am tot sperat(romanul speră),
Că de nărav noi am scăpat.
N-a fost aşa, avem speranţa
Că farmecul ne-o ajuta.
Deci folosiţi produse “Farmec”!

Si de nărav noi vom scăpa.

 filmuleţ cu o melodie pe fond(compusă de mine) :




Gelu Odagiu Dar ce s-a întîmplat, v-aţi speriat şi nu mai scrieţi nimic? Promit că nu voi trece în articol numele voastre, dacă nu doriţi. Voi folosi însă ghilimele să se înţeleagă că am avut si colaboratori la actul de creaţie. Dacă voi cîştiga proba, am să împart produsele cu cei care au participat la conversaţie, în mod proporţional.