joi, 26 decembrie 2013

Cum ați petrecut?

-Bună ziua, copii! știu că nu prea aveți chef de școală. M-am gândit să vorbim despre modul în care a petrecut fiecare dintre voi aceste zile de vacanță, Crăciunul…

- Eu  m-am dat cu mașina lu’ tata. Am așteptat să-i scadă vigilența sub influența băuturii și în timp ce mama, beneficiind și ea de vigilența scăzută, se hlizea pe net cu niște bărbați obsedați, ce credeau ca mama arată ca în pozele postate pe facebook, am furat cheile de la mașină și m-am furișat afară. Pe străzi nu prea circulau mașini și normal  că am călcat pedala de accelerație cu bărbăție. Am ajuns destul de repede la…Spitalul de urgență. Nu, nu m-am plictisit că doar nu am ajuns singur aici. Am luat cu mine și câțiva prieteni de pe refugiul  din stația de tramvai pe care s-a oprit nărăvașa de mașină. Ne-am împrietenit într-un fel de maxi-taxi cu locuri în poziția culcat și care avea și girofar, sirenă… Tot drumul prietenii mei m-au făcut în fel și chip, m-au înjurat, m-au amenințat…deh, ca-ntre prieteni.

- Eu am urmărit la televizor un film, cu un lup, care probabil este unul dintre filmele alea românești premiate, că prea era dat pe toate posturile. Eroul principal era unu’ Lupu Rednic, un mare violonist și solist vocal. In rolul secundar era un fel de matroșkă ce zdrăngănea o chitară, pe care o ținea cum țin cei din garda națională arma, pentru a prezenta onorul.

- Minte, doamna! La televizor pe toate canalele a fost un alt film, despre niște sportivi, voleibaliști, vânători, șahiști, jucători de șeptic și popa prostu’ . Si cred că ăsta e un film premiat, pentru că era pe ici pe colo subtitrat în franceză, engleză, germană… Finalul nu era prea clar. Se trăgea în zidul unei clădiri, după care au apărut și cele doua personaje principale. Erau căzute la pământ în poziții nefirești și machiați cu o vopsea roșie. Cred că filmul ăsta e un fel de serial, pentru că am mai văzut niște secvențe, un fel de movie trailer, care s-a filmat pe același platou dar cu alte personaje. Apare în următoarele episoade și un manechin cu nume de scenă …EBA …

- Manechin? Păi eu vreau să devin manechin. Eu am privit pe ecranul televizorului mai mult ținuta personajelor să văd care e trendul. Se pare că se va purta mult roșu și cu ceva alb(să însemne asta că anul acesta vor câștiga alegerile cei de la... Dinamo?). Se promovau un fel de pelerine cu glugă…

- Nu măi fato, tu ești proastă? Se promova o vedetă, o tabletă, sau mă rog, ceva cu…etă…net…ă

- Doamna, ăștia s-au uitat numai la prostii. Nici nu-i interesează știința, Nici nu au văzut că se întâmplă ceva cu planeta. Păi cum vă explicați că se produc din ce în ce mai multe cutremure devastatoare de 2,3-3 și chiar 3,5 grade, nemaivorbind de frecvența tot mai mare a accidentelor rutiere, feroviare, aeriene?

- Dacă tot ați stat în fața televizorului, nu ați văzut-o cumva și pe Andreea Manta? că și ea mi-a fost elevă și într-un timp apărea pe toate posturile.

- Nu vă suparăți că vă spun, doamna dar nu prea le aveți cu biliardul și cu limbajul de șmecher, nici atât. Să vă explic. Când o dai cu manta, înseamnă că vrei să ajungi la cineva indirect. Se practică pe facebook. Postezi o prostie, chipurile să o vadă prietenii dar de fapt tu vrei să atragi atenția unei foste ori fost prieten...

miercuri, 25 decembrie 2013

Dar?

Cel mai frumos dar virtual pe care îl trăiesc în aceste zile este că de câte ori deschid computerul constat cum prietenii mei din blogosferă găsesc câteva clipe, printere sarmale , cozonaci, luminițe, globuri,  pentru a-mi arunca o privire. Asta mă face să mă simt în familie. Chiar dacă nu îmi lasă nici un mesaj scris, eu citesc în inimile lor și le scriu…Crăciun fericit, prieteni! 

luni, 23 decembrie 2013

De la Nora, cu drag, pentru mine

http://www.trilulilu.ro/muzica-diverse/imi-place-gelu-alexandru-andries

o bulină...neagră, pentru un "pistol cu buline"

Mi-am amintit un banc ce poate fi interpretat și altfel decât în sensul în care a fost înțeles în vremuri trecute.
 Ieri  încercam cu umor(credeam eu) să mă joc cu un “pistol”. Acea joacă m-a trimis cu gândul la felul în care se comportă un om obișnuit care printr-o întâmplare ajunge în… față.
Un om obișnuit, tot încercând să cumpere ceva pentru masa de Crăciun, alerga încoace și-ncolo, se așeza la câte o coadă dar pană să ajungă el în față, se termina marfa.
Se întorcea abătut spre casă și simțind că energia îl părăsește se opri lângă ușa unui magazin închis. Se sprijini de perete, să-și revină.  In spatele lui se așezară și alte persoane. Se formă o coadă în toată regula.
- Ce se dă aici, maică?
- Nu știu , mamaie. Mergi și dumneata în față și întreabă!
Bătrâna descurcăreață se duse, cu gândul ascuns, că poate se lipește de un loc mai în față și îl întrebă pe cel ce stătea rezemat de ușa magazinului:
- Ce se dă aici, maică?
Omul obișnuit se scutură și după ce privi coada din spatele lui, zâmbi amar și răspunse:
- Nimic, nimic, mamaie. Eram obosit și m-am oprit să-mi trag puțin sufletul. Matale nu vezi că este închis?
- Păi atunci de ce mai stai aici, maică?

- Cum să plec tocmai acum când în sfârșit sunt  primul, când sunt și eu pentru prima dată…în față?

duminică, 22 decembrie 2013

Crăciun fericit, dragi pistolari(sau glumind cu obrăznicie mărșăluitoare...viitori foști pistolari)!

Se apropie Craciunul. 

Eu bogat nu sunt dar m-am gândit să fac cadou o idee:

...un blogușor  “doar muzica”. Există déjà pe wordpress.  Este un blogușor deocamdată dar îl putem transforma împreună(fiecare cu ce poate) într-un Blog sănătos. Eu nu doresc să fiu proprietar decât …cu numele(doar muzica) și să pot avea acces la administrarea prin consiliu. Mă pricep (zic eu) la oameni și aș fi bucuros dacă cei dragi mie(Andreea, Jaco, Danny, etc) ar adera la propunerea mea. Dacă și eu vă sunt "drag" vouă(în anumite proporții) aștept cu inima cât un purice, reacția la primirea… cadoului.


Tot pentru cei ce nu mă văd din cauza pistolului...îmbulinat

Mă gândesc la Costeluș.

Mă gândesc doar, pentru cu nu știu cum am putea comunica.

I-aș propune să părăsească puțin activitatea de tăun la curul important al unei iepe ce îl tot plesnește cu coada-i bretonată …spre dreapta(vorba unui pistolar adaptabil) și să intre pe blogușorul meu, unde poate găsi mai multe adrese(că știu ... eu nu-i plac) Poate schimbarea locului îi va schimba și norocul. Eu am ieșit din raza de acțiune a “pistolului” și am descoperit o lume mult mai interesantă. E adevarat că îmi e dor de Andreea, Jaco, Nastasia, Goco, Danny, chiar și de Seva(e posibil să fi omis pe cineva și îmi cer iertare) E posibil deasemenea, ca timpul să mi-i aducă în zona comunicării și să-mi ostoiască dorul. :)

Scris tot pentru a poposi în spam... de pistol cu buline

P. S.
Erată: nici măcar în spam nu mai poate poposi...după ultimile informații :) :) :)

pentru pistolarii ce nu mă pot citi în casa Norei

Pat - o - logie???

"Ce dracu mai vrea și psihopatul ăsta?"

Nu, nu este vorba de patul în care se doarme și în care unele persoane trăiesc insatisfacții, din lipsa altor..."activități"

Este vorba despre finalul unei partide de șah, în care o jucătoare crede că are toate atuurile pentru a câștiga partida dar finalul este o remiză(nu câștigă nimeni, nimic).

Dacă mă pricepeam la clonări...mă dădeam și eu un fel de Cosa. Chibițam și eu și eram acceptat, chiar dacă îmi miroseau...picioarele. Le acopeream cu bocanci și călcam prin sufletele altora(îmi era permis pentru că mă pricepeam la programare și la "un caz"...eram  bun la "războiu'")


 Scris pentru a sta în spam la Pistolul cu buline

vineri, 13 decembrie 2013

duzina de cuvinte(un veac de singurătate)

Singurătatea ne apasă
Pisică, câine, papagal
Sunt terapie într-o casă
Eu mă gândeam să-mi iau un cal
Însă nu vreau să fiu bârfită.
Vecina e invidioasă
Si mă va crede fericită
De nu mă va vedea nervoasă
Tereza voi fi poreclită
Ce spuneți , să îmi iau un panda?
Să-i pun vecinei pumnu-n gură
Vecina se numește Vanda(nu am găsit altă rimă)
Schimbări vor fi și în cultură
Folclorul iar va prinde viață.
Când mincinosului de hac
Îi vom veni, atunci în față
I-om spune că l-am prins în sac
Cu ursul panda, nu cu mâța
Când pe la porți s-or aduna
Femei să  spargă-n dinți sămânța
Pe panda le va cășuna
Ba că e alb cu pete negre
Ba ca e negru… ptiu ferească!
Vor preotul să îl întrebe
De-i bine să mă ocolească

La popa la poartă
E un panda mort
Cine-o râde s-o vorbi
Să-l mănânce copt!

Noua programă pentru școală
Va strecura între lecturi
Câteva cărți. Multă cerneală
Va curge.  Ziariști maturi
Vor ataca ori vor susține
Înlocuirea în lectură
Albului Fram. Bine, nebine
De ce atâta tevatură?
Ambele părți vor câștiga
Si cât va fi la modă tema
În ziare se va publica.
Pagina cinci va fi problema      
Falit “mogulul” va ajunge
De nu va rezolva dilema
Acestei pagini ce ne unge
La suflete singurele.
Poza cu panda  ori cu fata?
La sorți să tragă între ele
Vor tipări ce iese, gata!


Pârtie! Strigă un copil
Si vâjiind mă ocolește
Iar strigătul, nu prea subtil
Din visul meu mă cam trezește
Am ațipit, aici pe munte
Cred că am și vorbit în somn
V-am spus că-s doamnă, am spus multe
Nici nu sunt doamnă, sunt un domn
Distanța însă nu-i prea mare
Între femeie și bărbat
E doar o literă se pare
Însingurat(ă)-nsingurat.

Am să vă cer acum iertare,
Că m-am trezit cam buimăcit
Si m-am grăbit la publicare
Dar de pedeapsă sunt ferit
Nu s-a specificat niciunde
Fusul orar de folosit ;)



luni, 9 decembrie 2013

anti-fabulă





Un greieraș cu o chitară
Era vecin cu o furnică
Ei locuiau pe-aceiași scară
Așa se-ntâmplă , lumea-i mică
Era vecina singurică
Si nu putea schimba o vorbă
Vecinul ei doar toamna pică
Precum o muscă într-o ciorbă
Căci vara e mereu la mare
Cântă într-un local cu lume
Câștigă, dar nimic nu are
Căci el nu știe să adune

S-a învățat cu el vecina
Când vine toamna îi deschide
N-apucă să întindă mâna
Si ea-l ajută cu merinde
Apoi începe-al dojeni
Că toată vara se distrează
Că banii i-ar cam risipi
Că pentru el nici nu contează…




















Ilustrația - Chiriac Cristian Dan


***
Veni iar toamna și vecina
Îl aștepta cu nerăbdare
Să îi expună iar pricina.
Viata era plictisitoare
***
Se auzi o sonerie
Era vecinul . S-a întors
Deschide. În bucătărie
Își bea cafeaua tacticos
Când să înceapă ea morala
El o făcu să-și amintească
De ce fusese bună școala
Când învățase să citească.
Cătând spre dânsa cu sfială
Ii spune că ceva o roagă
Ea îl privi de sus cu fală
Hai spune, spune mai degrabă!
Știam că vei veni cu roaga
Eu ți-am tot zis, că nu-i a bună
Cu foaia aia care-i treaba?
O foaie el avea în mână.
Era contractul pân’ la vară
Mergea să cânte la Paris
Pentru vecina, tristă seară
Il ascultă ce-avea de zis
Voiam, vecină furnicuță
Să nu te superi că-ndrăznesc
Ai grije tu de-a mea căsuță?
Când mă întorc te răsplătesc
Mmmbine.. vecine. Si pe loc
De enervare fu cuprinsă
Eu am citit de-un dobitoc
O fabulă. Minciună prinsă
Te rog și eu măi greieraș
In timpul liber ce îl ai
Să răscolești acel oraș
De unul La Fontaine să dai
Si spune-i de la furnicuță
Că e un mare mincinos
Că îl bag în a lui măicuță
Cititu-mi fuse de prisos.

duminică, 8 decembrie 2013

Goana după mașini


Ai încă mașină? 
Nu e bine, domnule... dacă nu ești de-al nostru.  Care "nostru"? Păi noi, statul. Statul degeaba. Vorba vine că degeaba, stăm de fapt pe banii voștri. Ii luăm și îi împărțim între noi. Când îi împărțim spunem că facem cu ei să zicem…autostrăzi. Dar nu facem, Si deci nu aveți pe unde circula, în concluzie, ce dracu faceți cu mașina.? Tot noi să vă spunem. O țineți în fața blocului și plătiți impozit. Cum cu ce? Păi voi nu munciți, ce așteptați să vă creăm noi locuri de muncă? Bună idee. Spunem că investim pentru locuri de muncă și mai băgăm mâna în sac să împărțim banii. Nu, nu investim, doar spunem asta la televizor(apropo, ați plătit cablul?).  Dacă vă mai rămâne ceva după plata impozitelor și a...întreținerii, vă sfătuiesc să puneți ceva benzină și să mișcați mașina printre gropile(finanțate tot de noi), pentru că nu știu dacă ați aflat dar noi am înființat și o poliție locală, care vă lipește afișe pe parbriz,  să vă anunțe că dacă nu mișcați mașina, vă va fi confiscată. A, nu așa, oricum. Cu amendă, cu plata unei chirii, că nu e nimeni obligat să vă cazeze mașina și să o mai și păzească(să nu o luați înapoi fără a plăti, cât nici cu gândul nu gândiți).
Ia uitați-vă pe fereastră, mai e în fața blocului?
Dar ce nu vă convine? După ce că noi trebuie să vă rezolvam toate treburile, vă tot uitați urât la noi, adică la televizor, că nu aveți voi acces pe domeniile noastre , să vă uitați direct la noi.
Încă mai ai mașina? Așa iți trebuie.  Ce, te gândești s-o bagi în casă? Treaba ta. Administratorul o va trece și pe ea la întreținere și nici nu poți primii ajutor la plată de la primărie, pentru că...ai mașină.
Vezi? La toate ne gândim, numai să vă fie vouă bine.  Tot noi v-am scăpat și de comunism și acum strâmbați din nas la capitalism. Doamne, de ce popor avem și noi parte! Alții, mai norocoși au popoare mult mai...numeroase. Multi, da’ proști…cu mașini.
Voi dormiți liniștiți, că avem noi grije de mașinile voastre!      

vineri, 6 decembrie 2013

Fecioara Maria (continuare)

Cred că am ațipit  învăluită de căldura interioară…Mă visez undeva la răsărit. In fața mea se petrece un ritual. O "Marie" cu ochi speciali, într-un dans al corpului, cu mișcări  tăcute, vrăjitorești, face să îmi apară în față o cană, ce-mi devine preferată. Din ea se ridică un norișor, ce devine tot mai încăpător și în el, aievea,  se luptă doi bărbați vânjoși. Fiecare încearcă să-l elimine pe celălalt de pe teritoriul rotund în care doar unul trebuie să rămână pentru a mă primi trofeu. Si eu nu mai am voință, mă pregătesc să răsplătesc învingătorul. Îmi plimb privirea pe trupurile lor. Ma cuprinde dorința de a fi frământată de brațele lor puternice. Aș dori să învingă amândoi și împreună să-mi satisfacă setea de mângâieri.


  Învingătorul  se apropie de mine cu o grabă controlată. Mă las pe spate și simt cum respirația mi se accelerează, făcând ridicarea pieptului meu mai vizibilă. Viteazul se așează în genunchi lângă mine și își apropie brațul  de …


Maria, sora mea, care locuiește la Paris și care în toate călătoriile noastre ne însoțește ca un înger păzitor,  răsare  de nicăieri și apucă cu putere brațul luptătorului. Se iscă intre ei o luptă aprigă dar plină de tandrețe. Se rostogolesc, goi, își apropie gurile și se muscă cu buzele, se strâng în brațe și se privesc cu ochii tulburați de plăcerea luptei . Respirația li se poticnește și după o încordare parcă sincronizată se eliberează într-un strigat reținut , încărcat de plăcere și durere.


Privesc cu tristețe cana devenită preferată. Tristețe…















...cana goală…norișor risipit…vis…ațipire..ah…




(va urma)

Fecioara Maria

Încerc să storc o stalactită de picătura dumnezeiască ce se va culcușii în stalagmita fecioară, până ce timpul se va număra cu înainte de și după...Hristos


Bing…bang..bing…ba….acum, seara, se aude din ce în ce mai clar, ticăitul ceasului meu cu pendul. După recondiționare, sunetele mecanismului, sunt parcă prea puternice, pentru cutia din lemn, uscată de trecerea timpului. Muzica modernă, a inimii transplantate în ceasul meu, se propagă trist, ca un regret, prin forma învechită a carcasei, pomădată cu multe straturi de lac pentru mobilă.
                Din fotoliul în care stau, cu coatele pe genunchi și cu obrajii în palme, văd picioarele Mariei, fata din casă. Fata în casă, Maria, se ocupă de toate: gătește, spală, primește musafirii …este  stăpâna casei în aceiași măsură  ca și mine. Suntem aici împreună…. dintotdeauna. Poate face orice, oricând dorește. Ea a ales sa fie..fata în casa. Nu accepta o plată pentru ce face. Ii privesc piciorele, de la pantofiorii simpli, cu tocuri medii, până la tivul fustei, care se află putin sub genunchi. După traseele pe care le urmează, ca într-un dans îndelung repetat, înțeleg ca Maria, pregătește masa de seară. Bing.. bang…melodia ceasului..dansul picioarelor Mariei… In jurul meu, se instalează încet și parcă ireversibil răcoarea serii.
                - Îmi aduci, te rog, un ceai?...fierbinte…
                Am șoptit asta, încet, ca pentru mine, sperând să nu audă Maria. Nu vreau sa-i spun ce să facă. Nici nu știu dacă am spus sau doar am gândit, rugămintea mea.
                -Chinezesc, rusesc sau englezesc?...aud imperceptibil, întrebarea  fetei. Pentru a nu lăsa întrebarea fără răspuns, în cazul că ea chiar a fost pusă, răspund cu un -da -, care ii permite Mariei și libertatea de a alege. Pașii fetei, se îndepărtează. Sunetele timpului ii urmează și rămân în liniștea camerei, eu… cu masa, care așteaptă…deja pregătită. Îmi stăpânesc dorința de a privi spre masă, pentru a nu afla încă…taina cinei…
                In fața mea, Maria, nemișcată…Privesc pantofiorii ei, apropiați, picioarele, tivul fustei, tivul ce ajunge putin sub genunchi. Fusta de la tiv spre talie, urmărește linia siluetei. Fusta neagră, asemenea pantofilor, este acoperită în partea ei superioară, de sacoul scurt, negru și el, fidel precum fusta, liniei corpului. Prin triunghiul mărginit de guler, văd cămășuța alba, cu guler aproape bărbătesc, încheiată cu năsturei mici, albi…tic…tac…tic..timpul își face auzit cântecul, cu un nou ritm, ușor accelerat…Mâinile fetei, acoperite de mânecile sacoului și ale cămășuței albe, așează pe măsuța modestă din fața mea, o farfurioară și în mijlocul ei , cu atenție, cana mea preferată. Urmăresc  mișcarea corpului, Mariei. Genunchii îndoiți se profilează , rotunzi, în fusta neagră, mâinile, în mișcarea lor, aduc aproape de mine, bustul fetei. In triunghiul alb, încadrat de revere, intre doi năsturei, se ivește o mică semilună, prin care zăresc  o altă culoare….nu albul… nici negrul…tic…tac…tic…
                -Ceaiul, pentru tine…draga mea!.. Se aude glasul Mariei sau gândul meu…Tresar și îmi mut repede privirea , putin rușinată, spre cana mea preferată. Murmur un  - mulțumesc – astfel încât să nu se simtă tremurul din voce. Cu o mișcare ce se dorește firească, așez în jurul meu, halatul. Strâng cele două părți ale lui, una peste alta, în față și trec cu palmele peste corp, pentru a definitiva acțiunea. Licoarea din cană, licoare roșie, roșie precum un măr copt…palmele în trecerea lor…cămășuța albă…genunchii rotunzi, halatul strâns pe lângă…tivul…tic… tac…pantofiorii…
                Cana preferată. Înălțimea ei o cuprind în lățimea palmelor. Ridic cana între palme, desfac putin genunchii  și cuibăresc mâinile aici. Presez genunchii pe dosul palmelor. Lichidul fierbinte îmi frige palmele, prin peretele de porțelan. Respir de câteva ori adânc, ca un oftat și căldura devine suportabilă. Pătrunde prin palme și ajunge în genunchi. ..Acum urcă prin coapse ,..pe spate…mă învălue…prin interior…mă las în fotoliu… în căldura ce mă cuprinde…respirația..tic..tac..tic ..tac..dansul picioarelor…mica semilună…ah..închid ochii..mi-e bineee…
                                -Chinezesc! …răsună în încăpere, ca un ordin, glasul soțului meu. Sunetul, nu s-a stins bine, și Maria, în vestimentația ei, alb-negru, asemenea unei măicuțe, dedicate intru totul dumnezeului ei,…soțul meu,…cu gesturi sigure, de rutină, a satisfăcut dorința.
                Cu un trabuc intre degetele mâini stângi, cu spatele drept, paralel  spătarului scaunului, cu barba  gri, ușor ondulată…ochii albaștri, fruntea lată, nasul…nasul frumos, echilibrat…norișorii de fum, suflat spre mine, imaginea, zeului la care mă închin, a dumnezeului meu, prinde viață după ce soarbe din ceaiul roșu, fierbinte. Primește căldura licorii direct pe buze apoi pe limbă, bărbătește, fără grimase…
                Soțul meu, zeul meu…este cel mai bun povestitor al acestei lumi. Poate nara, ore în șir, zile, chiar și ani, fără a se repeta, decât atunci când este necesar să se citeze, pentru a lega temele precedente de cele prezentate și apoi dezvoltate în nesfârșitele sale prelegeri  epice, discursurilor susținute peste tot acolo unde este invitat. Veniturile ce provin din drepturile de autor sunt imposibil de evaluat. Ar putea trăi la nesfârșit din ele, nefiind nici un mare cheltuitor. Poate această posibilitate a lui de a fi…nemuritor, de a putea trăi la nesfârșit, mă face pe mine, muritoarea, să-l privesc ca pe un zeu…
                Ampla-i operă, prin complexitatea ei, a fost în timp, sursa evoluției omenirii. Tineri cercetători, savanți, artiști, au preluat din această atotcuprinzătoare arhivă, idei, pe care cu pricepere le-au transformat în motoare ce au împins societatea umană spre ceea ce este astăzi. Mai mult, veniturile, mai putin o mică parte, necesară traiului nostru modest, au fost donate în totalitate unui fond universal, necesar dezvoltării  societății umane.
                -Chinezesc, chinezesc, șoptește mai mult în barbă…chinezesc, japonez…din est..de la răsărit. Pentru noi, chinezesc, japonez, cam același lucru. Niște ochi cu formă deosebită. O formă necesară pentru ca privirea să reziste luminii orbitoare a răsăritului de soare sau datorată efortului nașterii, pentru că acolo în extremul est își începe omenirea  drumul în viață. Imediat după răsărit, după naștere, soarele neavând încă dinți, omenirea nu se poate hrănii cu ceva solid. Este necesar mult lapte. Marea de lapte din care se ivește astrul zilei se colorează în roșu, într-un spectacol unic ce declanșează în mintea oamenilor nevoia de a fixa acest moment în simboluri și ritualuri. Așa au apărut drapele albe, de culoarea laptelui, având în centru cercuri roșii care păstrează în memorie forma izvorului de lumină.

(va urma)



luni, 2 decembrie 2013

Cursuri de chitară


Cost Cursuri

Pachetul Basic:     24o Ron/lună   4 ore(1 oră/săptămână)

Pachetul Basic+: 400 Ron/lună  -  8 ore(2 ore/săptămână)


Pachetul Super+: 520 Ron/lună - 12 ore(3 ore/săptămână)

Plata se face pentru întreg pachetul ales(după prima oră)
Lecțiile în școală se fac pe instrumentele școlii(acasă elevul studiind pe propria chitară)