joi, 23 ianuarie 2014

Scrisoare...închisă

Epilog...

Cred că am rămas aici în debara. Se pare că sunt și rănit, e frig(că e iarnă) și după liniștea din sufragerie se pare că au renunțat și căutătorii(așa puțini câți erau ei) să mă mai caute. Si așa nu cred că mă puteau găsi, la ce jaf de telefon mobil(fără GPS), am. Poate dacă vindeam aurul și gazele(dar nu am fost lăsat de tineretul patrioto-ecologist)...
Așa-mi trebuie. Chiar mi se pare corect. Altfel nu mă pedepsea Dumnezeu, prin trimisa lui specială pe Pământ, însoțită și de un bodyguard Co(co)sa(t), du(b)licitar(adică având dubla funcție de... tehnic și administrator al gândurilor trimisei).
Ai că am început să delirez...rătăcit, necăutat, rănit, hipotermal...și câte speranțe aveam în românul... Arafat...

Dr. gelu(donator de suflet... pentru transplant)

vineri, 17 ianuarie 2014

unplugged




Vocile adevărate nu au tăcut nici un moment. Doar auzul s-a lenevit o perioadă și s-a mulțumit cu țipetele. Părea mai comod. Urechile au început să caute muzica reală, unplugged. Țipetele violente au cam depășit bariera ultrasonică iar promisiunea lor s-a dovedit a fi doar… virtuală.
Nu vă fie frică, decibelii pică!

joi, 16 ianuarie 2014

retorică



Ce-o fi aceea blogosferă?

Căci Dex-ul încă n-o încape

Să fie o rechinosferă

Care pândește între ape?

O perioadă de clemență

Au prins doar cei ce au bălit

Si card citit chiar și de-a dreapta(drac)

Cu mult nesuflet și-au dorit

Să aibă ori să fie. Treapta

Aceasta când au depășit

Se bat prietenos pe greaban

Spunându-și că au reușit.

Își dau brevet de blogosferici

Se dau rotunzi, sunt în cetate

Privesc de sus, ne ezoterici

Cu blog bucolic, de la sate.

Deși e doar un colportor

In blogosferă c-o tarabă

Un brevetat, superior,

Il critică cu mare grabă

Pe-ncepătorul țărănist

Că diacritice nu are

Că prea se dă mare artist

Sau că fumează. Întrebare:

Nu ai pisică? Vai ce trist!

Ești un golem în peisaj

Si tot ce spui este blasfemic

Loc pentru tine în colaj

Nu e. Nu vezi că ești anemic?

***

Pe țelul vostru grandios

Poate am pus prea mult acid

E doar acid virtualos

N-o luați și voi ca genocid!

***

Adio!…și rămân timid.

marți, 14 ianuarie 2014

Viața ca un joc




Nedreaptă e piesa propusă
Un fel de șah ne este viața
Condusă ni-i de-o piesă dusă
Cu toții apărăm paiața,
Pe regele cel puturos.
Îl apărăm cu viața noastră
Tot alergând în sus și-n jos
Pierim cu toții-n lupta astă
Suntem numiți cal, turn, regină
Sau chiar nebuni ori doar pioni
Ne-or lua și aurul din mină
Și vom rămâne… pietoni.
Carnet, doar el să ne conducă
Va poseda iar pentru noi
Rămâne-va curând doar netul
În care să ne dăm vioi.

luni, 13 ianuarie 2014

Ghici ghicitoarea Pleșu...vă!

Andrei Pleşu-Adevarul(despre ziar e vorba, nu despre...) - Un băiat vesel într-o ţară tristă

"Aţi ghicit, e vorba de Victor Ponta! Ultimile lui isprăvi m-ar fi îndemnat să aleg titlul: „Un mistreţ lăsat liber în grădina de zarzavat!” Dar nici insul n-are anvergura mistreţului, nici ţara nu arată a prosperă grădină de zarzavat. Domnul Ponta nu e „prost”, în sensul curent al termenului. E băiat „isteţ”, miştocar, mare strateg de mici fiţe mediatice.

Nimic din alcătuirea sa nu l-ar fi calificat, într-o ţară normală, pentru funcţia de prim-ministru. Necopt („cîrlan” după vorba lui Ion Iliescu), fără nicio performanţă profesională anterioară, obrăznicuţ fără strălucire, necinstit în evoluţia sa academică, lipsit de competenţă şi viziune financiar-economică, educat frugal şi adesea prost-crescut, pe scurt un carierist oarecare care a ajuns, brusc, în copac… Fericit să apară la televizor şi să se tragă în poză cu „înalţi reprezentanţi” ai forurilor planetare care, formal, sunt obligaţi să-l ia în serios, Victor Ponta a pierdut, în mod vădit, simţul orientării, iar despre răspundere personală şi instituţională, despre priorităţile ţării (distincte, totuşi, de imaturul lui joc de glezne) nu pare să aibă nici cea mai mică idee.

Iau ca exemplu dispariţia lui din spaţiul public în timpul vizitei-fulger făcute în România de subsecretarul de stat american, dna Victoria Nuland. N-am decît două explicaţii posibile ale unei astfel de absenţe: omul pluteşte bezmetic pe altă lume sau, pur şi simplu, l-au lăsat nervii. Tehnic vorbind, ar fi putut invoca două scuze.

1. Vizita a fost anunţată oarecum în pripă, drept care agenda premierului n-a mai putut să o includă. Cam aşa a ales să ambaleze mîrlănia ministrul nostru de externe (deşi şi el ar fi putut avea o agendă gata făcută, ca să nu mai vorbesc de agenda preşedintelui).

2. Dna Nuland e mică în grad şi deci nu e musai să fie primită la nivel înalt. Iarăşi, te întrebi de ce, în acest caz, n-a fost primită, la externe, de un secretar de stat sau de un director general?

În realitate, dna Nuland a fost trimisă la Bucureşti ca reprezentant („emisar”) al guvernului american. În asemenea situaţii, misiunea bate gradul (las la o parte că avem de a face cu un fost reprezentant al SUA la NATO şi că, politic vorbind, Victoria Nuland e un personaj foarte influent, cu relaţii importante la vîrf, în lumea afacerilor şi în cea a mediilor). Nu numai raţiuni care ţin de „tradiţia” (destul de subţiată) a „ospitalităţii” autohtone, dar şi un minim calcul de oportunitate ar fi trebuit să devină, pentru premier, un argument prioritar în decizia de a se întîlni cu diplomatul de dincolo de ocean. Sau, ca să invoc un argument mai pe înţelesul lui, ar fi trebuit să nu evite întîlnirea, fie şi numai pentru a contracara politic întîlnirea dnei Nuland cu Traian Băsescu, adversarul numărul unu, singura temă consecventă a gîndirii Ponta.

Dar primul nostru ministru a şters-o! Nici cei din jur nu l-au ajutat prea mult să iasă, cît de cît, basma curată. Marele patriot român György Frunda a regăsit, fără efort, retorica „Scînteii” din anii proletcultului, cînd arestările politice din lagărul comunist erau eludate prin invocarea Ku-Klux-Klanului şi a şomajului capitalist. G.Frunda nu vrea ca ţărişoara lui, România, să fie tratată ca o colonie. Domnia Sa nu observă că România este deja o colonie, numai că sub controlul unei găşti de căpătuiţi mediocri, alcătuită din localnici întreprinzători. Pe de altă parte, i-aş aminti acestui vajnic apărător al naţiunii că Statele Unite au oarecare îndreptăţire să ne supravegheze. Sunt o democraţie consolidată, au scos Europa din catastrofă de două ori, pe vremea războaielor mondiale din veacul trecut şi se află cu noi într-o relaţie de parteneriat strategic.

Noi avem nevoie de investiţiile lor, nu ei de ale noastre, noi am vrut în NATO, noi am fost cei avantajaţi să avem o investiţie de sute de milioane de dolari pentru baza militară de la Deveselu, ş.a.m.d.

De la bietul Palada nu era nimic inteligent de aşteptat. A declarat candid că nu ştie nimic despre programul primului ministru, întrucît acesta se află în concediu. Într-adevăr, cum să ştie purtătorul de cuvînt al guvernului cu ce se ocupă şeful guvernului? Cireaşa de pe tort a fost contribuţia dlui Liviu Dragnea, vice-prim-ministru în acelaşi guvern. „Nu tot timpul cînd pleacă undeva, Ponta trebuie să-mi spună mie. Habar n-am unde e!” Aţi înţeles? Trăim într-o ţară în care omul 2 din guvern nu ştie, clipă de clipă, unde e omul 1! Şi dacă se întîmplă vreo drăcie? Dacă e nevoie de o decizie urgentă? Domnul Dragnea ori chiar nu ştie nimic despre şefu`, ori minte! Ambele variante pendulează între jenant şi înspăimîntător!

Te uiţi, auzi, şi nu-ţi vine să crezi! Cine sunt băieţii ăştia? De unde au apărut? Ce vor de la noi? Ce-au de gînd? Măcar să se înţeleagă între ei, să fie la o vorbă, să cadă puţin pe gînduri înainte de a deschide gura! Să facă un minim efort să pară inteligenţi şi responsabili!

Nu-i nimic. Victor Ponta o să apară din nou. O să facă două-trei glumiţe „maliţioase” cu gazetarii şi o să ne anunţe, profetic, că Traian Băsescu nu mai are decît trei sute şi ceva de zile pînă pleacă de la Cotroceni. Adică timpul va rezolva de la sine ceea ce el, Ponta, nu poate rezolva. Iar în 2015 vom intra în paradis! Cu Ponta, Dragnea, Palada, Frunda şi toată liota de băieţi veseli într-o ţară din ce în ce mai tristă…"


gelu odagiu - coment nevinovat:

Adevărat! Ponta ăsta este un băiat vesel într-o țară tristă. Eu însă nu am ghicit că despre el putea fi vorba în articol.
Mă gândeam că maestrul Pleșu, cu echidistanța-i cunoscută, ar fi putut alege un alt personaj, chiar mai vesel, care a depășit stadiul de zâmbet șmecher și stăpânește deja hăhăiala.

duminică, 12 ianuarie 2014

Dan Chiriac - albumul 1

Image
NUD ROSU - acrilic pe pânză
70 x 50 cm
5 000 RON (fără ramă)

Image
16 ANI - ulei pe carton
60 x 50 cm
1 200 RON

Image
BALTA CHITILA - 
77 x 66 cm
1 000 RON

Image
- ulei pe carton
60 x 50 cm
2 000 RON

Image
DOUA NIMFE - acrilic pe pânză
70 x 50 cm
2 ooo RON

Image
VENEȚIA CANAL 1 - ulei pe carton
60 x 40 cm
vândut

Image
VENEȚIA - ulei pe pânză
20 x 20 cm
vândut

Image
BISERICA ÎN SANTORINI - acrilic pe pânză
40 x 35 cm
800 RON (fără ramă)

Image
BUCUREȘTIUL VECHI - acrilic pe pânză
40 x 30 cm
800 RON

Image
LAMPĂ + RÂȘNIȚĂ - acrilic pe pânză
40 x 30 cm
800 RON

Image
Sf. SEBASTIAN ( dupa Tizian) - cărbune pe hârtie
70 x 50 cm

Image
PARIZIANCA - ulei pe carton
60 x 50 cm
vândut

Image
MASCĂ VENEȚIANĂ - ulei pe pânză
60 x 50 cm
1 500 RON

Image
NATURĂ MOARTĂ - ulei pe carton
50 x 40 cm
1 200 RON

Image
OIA SANTORINI - acrilic pe pânză
70 x 50 cm
1 800 RON (fără ramă)

Image
PRIMĂVARA ÎN MAHALA - acrilic pe pânză
40 x 30 cm
600 RON

Image
ROXANA - acrilic pe pânză
70 x 50 cm
dat

Image
STRADA ȘELARI (după D. Segărceanu) - acrilic pe pânză
70 x 50 cm
3 000 RON

Image
STRĂDUȚĂ ÎN BUCUREȘTI - ulei pe pânză
50 x 40 cm
vândut

Image
TĂRAN DIN VRANCEA - ulei pe carton
40 x 30 cm
800 RON

Image
VENEȚIA CANAL 2 - ulei pe pânză
80 x 60 cm
vândut

Image
Acestea sunt picioarele mele(gelu odagiu). Nici fotografia și nici eu nu suntem de vânzare 

joi, 9 ianuarie 2014

semn spre carte <----???---->



Aș vrea să fiu un cunoscător al viitorului. Am în față un glob de cristal și el a fost întors pe toate părțile. Acum ninge în el cu de toate(ca într-o shaorma) și îmi este greu să prevăd ce se va întâmpla cu noi în viitor. Îmi e teamă ca prin acțiunile mele, ale noastre, să nu frânăm evoluția omenească.


Privesc în urmă și văd cum societatea umană tot încearcă să se smulgă din gravitație, din cărți, din romantism, din sentimentalism…Văd cum anumite generații se încăpățânează să tragă înapoi generațiile următoare, crezând că nu e bun zborul de Icar, spre cinism, individualism, virtual, al acestora din urmă


Poate din această contradicție permanentă între generațiile a tot știutoare și cele dornice de zbor spre necunoscut se naște spirala déjà plictisitoare în care omenirea periodic o ia mereu de la capăt.


Privesc plăcuțe indicatoare și nu știu ce cale să aleg. Nu știu nici pentru mine dar să sfătuiesc pe alții, mi se pare o alunecare în vinovăție. Văd plăcuțe inscripționate cu semn spre carte în opoziție cu indicatoare spre cer sub forma unui deget mijlociu, gest ce pare o sfidare jignitoare.


Modul de exprimare elaborat, cu fond și formă(diacritice, cratime, semene de punctuație), contrastează cu simplificările, prescurtările, englezismele, emoticoanele.


Devin un fel de laș neutru, perceput de multe ori ca fiind pentru…contra sau un șmecher ce folosește umorul personal pentru a evita o opinie clară.


Când nu am fost așa, am fost catalogat comunist, depășit, conservator, fixist sau snob, fals, dezechilibrat. Ocupam spațiul dintre capră și varză și eram plin de vânătăi de la copite și împroșcat cu zeama de varză. Acum stau tot între capră și varză dar pe post de spectator. Nici acum nu-mi e bine dar cel putin nu pot fi învinovățit că mă opun progresului sau că îmi neg istoria.


 Sunt un egoist notoriu care se lasă în bătaia vânturilor de capră și varză. Si ca să apelez iar la umorul personal, pot spune că mirosul vântului de varză este mai urât decât mirosul vântului de căprioară. E și normal să fie așa. Varza este déjà murată iar căprioara pare că este ajutată de vânturi la propulsie spre viitorul… încă necunoscut.

miercuri, 1 ianuarie 2014

Ca-n filme



A mai trecut un an în neființă.

Ca în filmele făcute după scenarii șablon, la fiecare trecere, pentru echilibru se naște un alt an. Se spune că în ultimile secunde ale vieții ne trec prin minte toate întâmplările din viața de care ne despărțim. Si tot ca în filmele…cu daci, petrecem trecerea, bucurându-ne și luând cu noi, strâns în palmă, o mostră din pământul pe care Sculptorul l-a modelat după chipul și asemănarea lui și pe care l-a încălzit cu suflarea sa,
Si parcă tot într-un film sau într-o carte spunea cineva…-A murit …anul, traiască anul…cel nou!