marți, 18 februarie 2014

interne



Este o modă acum, ca fiecare dintre noi să spună: “-Nu mă interesează politica”. Cei dintre noi care spun asta se și cred, din acest motiv, izolați într-un castel destinat oamenilor superiori și bineînțeles foarte ocupați cu tot felul de activități ce se desfășoară în alte sfere, comparativ cu nimicurile lumești.

Nici pe mine nu mă interesează politica. Nu mă implic. Stau pe margine cu un halat îmbrăcat peste hainele de stradă și asist la operația ce se desfășoară pe organismul încă viu al României(așa se numește pacientul). Specialiștii străini au pus nu de mult diagnosticul. Pacientul este bolnav de Comunism(un fel de cancer, spun ei). L-au decapitat într-o zi de Crăciun, l-au pus apoi la aparate. Acum i se pompează oxigen(aere) occidental și sânge american. Se află într-o comă indusă și se încearcă prelevarea de aur, argint, cupru, uraniu, gaze, inteligență, și mulți, mulți bani.

Organele interne ale acestui organism suferă enorm și aproape își pierd speranța că vor reveni din această comă. România este pacientul, românii sunt organele interne în suferință. Suferința este imensă cu toată încercarea de anesteziere prin administrarea tele-viziunilor. Se încearcă resuscitarea prin folosirea unei supape numită votare, crezându-se că prin aceasta se poate elibera tensiunea, urmând ca prelevările să continuie în liniște.

Organele fiind interne, controlul supapei se face în mod logic cu ajutorul ministerului de interne. Aproape nimeni nu mai știe cum au ajuns cu bisturiul în mână doi chirurgi, Ponta și Antonescu. Ei sunt atent urmăriți în acțiunile lor de un cioclu, Băsescu, care așteaptă cu nerăbdare să le tremure celor doi mâna și să înceapă… funeraliile. Cei doi “medici” deși au pacientul pe masă de operație, nu au altceva mai bun de făcut decât să se bată pe ministerul de interne. Tele-viziunile pompează mai departe anestezic dar și ele sunt cu ochii și cu fapta participante la bătălia pentru minister.

Oare după ce pacientul va ieșii din comă(căci eu încă mai sper asta) vor exista istorici cinstiți care să amintească urmașilor și urmașilor urmașilor noștri prin ce cumpănă a trecut România(pe vremea când era la modă să spui “-Nu mă interesează politica”)?

luni, 17 februarie 2014

Tatuaje pe...șerpi



Mă întreb dacă era mai bine să fim șerpi.

Năpârlirea ne ajuta să scăpăm natural de tatuajele, cu care altfel rămânem marcați toată viața. Asa însă rămân enervant de permanente, simboluri care în timp nu ne mai reprezintă. Cred că mult mai indicat, pentru a ne satisface dorința bolnăvicioasă de imagine, ar fi ca simbolurile, citatele, etc. sa fie “tatuate” pe tricouri, șepci, eșarfe, căni, farfurii…de care putem “năpârli” când evoluția personalității noastre o cere. Ma bate gândul să transform această idee într-o mică afacere personală și șmecher cum sunt, încep cu acest articol sa-mi creez o mică piață de desfacere. ;)
Ce spuneți, mă pot baza și pe o mică parte dintre cititorii blogușorului meu?.