sâmbătă, 29 martie 2014

joi, 27 martie 2014

Sunt suspect…dar mă tratez

27MARtie


Sunt suspect de românism. Asta e o boală greu de dus.

Cei “sănătoși” îl numesc pe Hagi, Maradona de România. Pe mine asta mă doare. Se pare că noi ne pricepem să producem iar alții să ambaleze și să vândă. Sunt sigur că multi dintre noi au crize de românism când merg la Paris și își cumpără cei mai buni pantofi, frumos ambalați, descoperind apoi că sunt fabricați în România. Renumitele costume cumpărate din Londra, ați ghicit, se fabrică tot în România. Toată lumea a auzit de Walt Disney. Nu, el nu este made in România. Dar de ce oare nu știe toată lumea de Dem Demetrescu? Uite!… déjà mă apucă o criză de românism. Dacă îl cunoșteau francezii îi puneau un “o” la nume(Demetresco) și îl lansau pe piață, la concurență cu Disney. Probabil că boala mea se tratează cu vitamina “o”. Eu consum hrană ce conține Eugen Ionesco, Mariana Nicolesco. Îmi delectez papilele gustative și cu Brâncuși(el conține alte suplimente nutritive, care mai rău îmi agravează boala). Încerc și cu Celibidache, Nadia Comăneci, Henri Coandă…

Dar să mă întorc la criza de acum. Ea s-a declanșat pe fond… vizual. Mă sâcâie Dem Demetrescu și medicii democratici(sper stagiari), vor să mă trateze cu tot felul de Mungii, Porumboi…însă ăștia au prea putină substanță activă(da, doar activă). Aș prefera, pentru a-mi calma durerile, câteva picături de Gopo sau Ciulei. A, uite! am găsit niște pastile mai vechi(dar sunt încă valabile) de Caragiale.

Mă simt ceva mai bine. Vă las, că cică boala mea poate fi contagioasă.

luni, 10 martie 2014

Sunteți trecători?



Am cunoscut un om puternic și creativ. (of! deja vorbesc la trecut).

Da, omul ăsta a trăit printre voi și poate pe unii i-a bucurat cu umorul și grija și iubirea, și ajutorul, și imaginea și fapta și…ce dacă. A urcat, a tras în sus pe alții, chiar și pe o bătrânică care poate nu voia să treacă strada. A venit însă o vreme când brusc, ceva s-a rupt în mecanismul liftului în urcare. S-a oprit intre etaje. Liftul a căzut în gol dar el , omul s-a agățat cu unghiile, cu dinții, de o… depresie. A rămas așa intre etaje, singur: “ În sus ce e?… În jos?…nimic”. A făcut aproape din nimic o mică platformă cu acea depresie. Ba chiar a reușit să adune, el știe cum, 1000 de euro. Nu-i ajung însă să transforme depresia în ascensor și să ia totul de la capăt. Orice altceva i-ar fi trebuit, făcea el pe dracu în patru dar nu de sferturi de drac are nevoie ci de încă 7-8 sute de euro. Se gândește că dacă 7-8 sute de cunoscuți, ajutați, trași la nevoie în sus, trecuți strada(când ei aproape că nu mai voiau asta), ar arunca câte un euro în pălăria așezată cu borurile în sus, poate că ascensorul ar prinde viață și în urcușul lui ar descleșta mâinile și dinții și sufletul… Încă puțină iubire și creativitate și umor și…viață și…ce dacă.

duminică, 9 martie 2014

dragoste n-are plural

9MARtie


Am fost astăzi la o lansare de carte.


Vladimir Drăghia, autorul, a constatat că “dragoste n-are plural” și a spus-o în versuri. Deși nu trebuia să rostesc eu câteva cuvinte cu ocazia lansării(asta a făcut Florin Piersic-juniorul), în mintea mea am spus ce aș fi spus dacă aș fi spus:


Îl știu pe Vlad din adolescentă… A lui. Ceva nu era în regulă cu el. Ascundea parcă ceva și asta îl chinuia. Se vedea. Acum am înțeles că își ascundea romantismul, sensibilitatea, poezia. Erau poate un motiv de “caterincă” intre adolescenți, aceste apucături de “muiere”. Sufletu-i ajuns la maturitate a fost pus astăzi, de ziua femeii, fără jenă dar cu emoție adolescentină, în palmă. O palmă de hârtie înmănușată în coperte cartonate. Urmărind linia vieții poți citi în palma carte frământările dragăstoase însoțite de ilustrații potrivite ca niște tatuaje, “bătute” de Andra Iulia Margină.


Am făcut o poză cu autorul.




O strângere de mână în schimbul unui… exemplar. Spun “exemplar” pentru credința că acești tineri, ce s-au întâlnit într-un Mall(adevarat însă că în spațiul “Cărturești”) Băneasa, pot fi exemple pentru leatul lor.


Au cântat la acest eveniment Monica și Ana Odagiu. Au cântat versurile lui Vlad, îmbrăcate creativ de voci și de clinchetul pianului mângâiat de Monica, cu profesionalism…


Știu, v-am trezit curiozitatea:



Dulce cucută

Ești o cauză pierdută!
O redută
O necunoscută
O stare de rău, plăcută
Vrută
Neavută
De sentimente ciută

Iubită că persecută
Surdă, mută, amărâtă
Brută
De mine ur
âtă,
De tine umplută
Dulce cucută
Ești o cauză pierdută!

vineri, 7 martie 2014

Babe..moși...ziua 7



În ziua a 7-a, luna a treia(eeee... nu chiar luna, e o planetă numită Marte dar atunci oamenii priveau cerul și tot ce nu erau stele, credeau că sunt luni mai mici), se năștea, gelu odagiu...

A! Eu sunt ăsta? Nu știam, că au trecut de atunci... 57 ani. Mulțumesc celor ce au pus ștampila cu "La multi ani" dar și celor ce nu au votat! Ăștia din urmă, par a fi majoritatea absolută. Trebuia să mulțumesc și eu cuiva de ziua mea. Cică așa se obișnuiește.