joi, 28 august 2014

Vânătoarea


De 25 de ani
Am început o noua eră
Am fost considerați  ciobani,
Acum ogari de carieră.
Vânatul ni s-a arătat
La început, un fel de viză
Și liberi am fi colindat
De nu am fi intrat în criză
Doar vânătorii, oameni buni,
Au consumat vânat la masă
Iar noi ogarii doar căpșuni
Am tot cules, plecați de-acasă.
Începe-acum o vânătoare
Un scaun este-acum vânatul.
O lege de eliberare
Ne pregătește și Senatul
Nu, nu e pentru toți ogarii
Unii vor merge doar la vot.
Ea va elibera primarii
Și nada lor va fi un pot
Ce va lasă și loc de șpagă.
Orice primar acum e liber
Pe turta lui ceva să-și tragă
Doar să-și aleagă un nou lider
De la partidul la putere.
Și ar mai trebui ceva
Să facă tot ce i se cere
Când noi, gonacii, vom vota.
În rest.. o nouă vânătoare
Și știm cu toți ce-nseamnă asta
Suntem băgați într-o vâltoare,

Ca să traiască bine… Casta.

duminică, 10 august 2014

Când singura soluție e încă o revoluție, nu o numi... plimbare!

Privesc  acum la o plimbare
Ce-o poate face orișicine.
De ce recurg la instigare,
Dar nu-și asumă? Nu e bine
Îmi sună a manipulare
“Prostimea” vine și susține
Iar dacă iese cu scântei
Atunci vor spune: “Ce-ai cu mine?
Nu-s eu de vină, ci doar ei
Eu am tot spus, ca om cinstit,
Că o plimbare vreau să fac
Ce vină am că am găsit
Mulțimea agitată-n parc."
Asumă-ți frate, lupta ta!
Pe ceilalți nu-i manipula
Mai bine ai organiza
Un miting, un război, ceva
Și oamenii te vor urma
Înțelegând că lupta ta
Nu este dusă doar așa
Ca o “plimbare”, undeva.
Ei bine, nu mai încerca
Să scoți castanele din foc
Arzându-ți mâna…altuia
De asta nu mai este loc.
Tu fii cinstit și curajos
Mulți  ți se vor alătura
Fii clar și strigă ce vrei jos

Dar și ce vrei  sus a urca! 

vineri, 8 august 2014

Zece ani

Zece ani(după unele surse, 25 de ani) cu voinicie
Și-au bătut joc de domnie
Două sensuri sunt aicea
Ambii au jucat cu pricea
Unul de la Cotroceni
Altul, glugă de coceni
Adică de ziariști
Ăștia sunt acuma triști
Au greșit însă cocenii
Ne văzând cum coctrocenii
Sunt cu Ponta mană-n mană
N-au ales calea cea bună
Au pus botul la vrăjeală
Crin se lasă pe tânjală?
Nu s-au întrebat de ce
Era foarte simplu, de
Deslușit plecarea lui
De la fața locului.
Însă ei  s-au repezit
Să îl scuipe pe pârlit
Văd acum că au greșit?
Cotroceniul i-a prăjit.
Cel mai rău e pentru noi
Vom vedea în turul doi
Cum se lupta doi lingăi
Amândoi la fel de răi
Nu sunt negri-n cerul gurii
Ci au suflet pradă urii
Ura pentru noi poporul
Ce lovit e cu toporul
Coadă fi-va domnitorul
Noi vom suporta omorul
Ce ne vine dinspre vest
De la vest sau răsărit
Și la est ei s-au răstit
Spun de cei de la palat
Sau răstit făcând un blat
Ne dau gazul ambalat
Într-un preț sclipind a șpagă
Nu știu ce-au cu noi, mai dragă
Unde ești tu Țepeș doamne,
Să mi-i iei puțin în coarne
Și punând mâna pe ei,
Să-i separi pe-acești mișei
De coșul cu mere bune?
Multe eu mai am a spune
Însă eu spun, eu aud
Adevarul este crud:
Cât în coș vom accepta
Merele cu viermi în suflet
Și noi ne vom transforma
În mișei. Îmi vine-un urlet.








duminică, 3 august 2014

renastere

La o ședință de partid
(Partidul muzelor selecte)
Un grup de muze mai timid
Sta nemișcat pe niște trepte,
Într-o mișcare de protest.
Sta nemișcat într-o mișcare?!
O formulare de context.
E un moment pentru schimbare.
Prea tristă-i viața doar cu muze
Ce se tot plimbă prin castelul
De fildeș, unde cerebelul
A-nlocuit, ne cerem scuze,
Marele creier.
***
Războiul ăsta fratricid
Intre suratele selecte
Și grupul care stă timid,
E necesar ca să îndrepte
Ca o mișcare de protest.
Nu însă una oarecare
Eliberarea din arest
A creierului, celui mare.
Furnicile încep s-acuze
Că e pustiu acum castelul.
Unde ne este menestrelul,
L-a-nlocuit, ne cerem scuze,
Banalul greier?
***
Pământul este cam arid
Râuri de lacrimi curg pe trepte
Renașterii un drum deschid.
De fildeș, zidurile drepte
Se unduiesc.  Să fie-un test?
Să fie oare o-ncercare,
Sau o cedare la protest?
Să fie o eliberare?
Ce poate face-un grup de muze!
Parcă e de nisip castelul
A revenit și menestrelul
Și cine poate să acuze?
Cei fără creier..






vineri, 1 august 2014

Articol și comentariu

Articol in Dilema Veche

Andrei Pleşu: Livrăm texte şi soluţii. Aşteptăm comenzi

Acum ceva vreme, am publicat, în Dilema veche, un articol intitulat „Lamento“. Încercam să explic de ce orice om ajuns la o anumită vîrstă are dreptul să aibă o agendă de viaţă şi de lucru proprie. Mă plîngeam că sînt asaltat fără încetare de solicitări care, admirative sau respectuoase în aparenţă, îmi cer să renunţ la agenda proprie sau să o amîn sine die, pentru a asuma agendele altora. 

Sînt invitat – de fapt somat – să mă implic în scenarii diverse, să joc un rol „util“ în proiecte care nu sînt ale mele, să scriu prefeţe cochete, să „iau atitudine“, să combat pe ample fronturi politice, sociale, sau culturale, pe scurt, să fac ce mi se spune, să slujesc pe tarlaua „comanditarilor“, sub ameninţarea unei aspre judecăţi publice sau private: sînt egoist, dormitez în „turnul de fildeş“, nu vreau să ajut, fac pe nebunul, dezamăgesc etc. 

Evident că „civismul“ nu are vîrstă, că dacă poţi face un bine, e bine să-l faci, că nu ai dreptul să te ocupi, maniacal, numai de proiecte personale, cînd de jur împrejur se întîmplă tot soiul de netrebnicii. Pe de altă parte, nu mi se poate reproşa că, în ultimii 25 de ani, am stat deoparte. Chiar şi acum scriu două editoriale pe săptămînă, în care nu vorbesc, de regulă, nici despre Kant, nici despre Rembrandt. N-am sentimentul că scrisul meu are cine ştie ce efect, dar perseverez. Cît despre poeţii, artiştii plastici, fotografii, romancierii care îmi cer să mă ocup de ei, să le ornamentez destinul, „să le dau sfaturi“, nu pot decît să sper că realizează diferenţa dintre marele lor număr şi puţinătatea mea. Nu mă pot împărţi în zeci de direcţii deodată. Şi mai e ceva: şi în plan public, şi în plan estetic, eşti necesar şi, eventual, eficace, dacă iniţiativa porneşte de la tine, dacă aderi şi slujeşti în condiţii de libertate. Tu trebuie să decizi despre ce şi despre cine e cazul să te exprimi. Lucrul „la comandă“ e ipocrit sau convenţional. „Creatorilor“ le pot spune, deci, că esenţialul e să-şi vadă de treabă. Mai devreme sau mai tîrziu, vor apărea roadele. Accentul pe „managementul“ carierei e inutil, dacă nu direct contraproductiv. Lăsaţi-mă, aşadar, să vă descopăr, să fiu surprins, sedus, convins de ceea ce faceţi. Nu năvăliţi asupra mea lacomi, interesaţi, gata să vă dedaţi la pripite exerciţii de striptease. 

Am vorbit şi cu alt prilej despre postura de „ghişeu“ la care mă simt, uneori, condamnat. Mulţi par să creadă că stau, nefolosit, în spatele unui gemuleţ mereu deschis şi aştept, nerăbdător, să mă angajeze cineva: un textuleţ de catalog, un brînci editorial pe vreo copertă a IV-a, un articolaş de circumstanţă, o semnătură de protest, o recenzie, un dialog „edificator“, o opţiune politică, o vizită la atelier sau la o expoziţie. „Domnu’ Pleşu, vreau şi eu o vestă. Un pantalon. Un capoţel.“ „Bine, dar am şi eu de cusut un petic la haina proprie!“ „Ei, da, ştiu că sînteţi foarte aglomerat, dar cazul meu e un caz special!“ 

Mai nou, la ghişeul meu, bat domni şi doamne cu programe, simpatii şi frustrări politice. Deunăzi, cineva mă ruga să scriu un editorial „cum ştiu eu“ despre Monica Macovei. E cazul să ajungă preşedinte. Altcineva mă ceartă tandru că – în chip dezamăgitor – nu sar să apăr victimele Antenei 3. Cum, tocmai eu? Eu, care am fost „linşat“ de acelaşi post, dar apărat de alţii? Una peste alta, sînt foarte mulţi cei care ştiu mai bine decît mine ce trebuie să fac, pe cine (şi cînd) să laud, pe cine (şi cînd) să înjur, pe cine să susţin. Sînt o simplă sculă ne- sau prost folosită. Am unele calităţi, dar sînt dezorientat, nu ştiu ce să fac cu ele. Dacă aş fi „cool“, m-aş bate pe toate fronturile, aş lua asupra mea toate războaiele, nedreptăţile, derapajele cotidiene. Iar dacă sînt atît de prost, sau de laş, încît nu ştiu ce să fac, nu-i nimic: nu trebuie decît să ascult ordinele sau sugestiile unora mai pricepuţi şi mai „civici“. Pe scurt, ori sînt „materia primă“, unealta docilă, soldatul prompt al unor strategi versaţi şi, spre deosebire de mine, „conştienţi“, ori sînt o gravă dezamăgire.

Citeşte continuarea articolului semnat de scriitorul Andrei Pleşu pe dilemaveche.ro.


Comentariul meu:

"dacă poți face un bine, e bine să-l faci"...dar cu răul făcut cum rămâne?
În fiecare articol simt cum cu o măiestrie demnă de un maestru(al manipulării), aruncați mici firimituri de scandal. Rechinașii le adulmecă și atacă iar contrarechinașii contraatacă la rândul lor. Un mic exemplu: "nu mi se poate reproșa că, în ultimii 25 de ani, am stat deoparte." Rechhinașii atacă: "Da, nu vi se poate reproșa asta, doar că ați stat într-una din părți, unde era mai căldurică". Intervin imediat contrarechinașii(dezinteresați desigur) și vă sar în ajutor. Se dezlănțuie vacarmul sutelor de comentarii.
Eu cred că sunteți atât de sigur de asta încât nici nu vă mai obosiți să verificați și în nici un caz să răspundeți la vreun comentariu. Ați aruncat halca sângerândă și gata. 
Și pentru că veni vorba de "halcă", mai aruncați una, aproape la propriu(deși mult mai subtil): "puținătatea mea". Acum unii vor râde de ocalele nu chiar puține iar alții vor sării, că e atac la persoană...vacarm.

Îmi permit să pamfletăresc și eu putin: 


Presa scrisă e buna la ceva?

Ieri am fost la prăvălie
Să cumpăr niște hârtie
Muza doar mă vizitase
Și ceva idei îmi dase
- Ce hârtie să vă dau?
Am fost întrebat pe șleau.
- O hârtie pentru scris
C-aș avea ceva de zis.
Muza fuse pe la mine
Și îmi fuse cam rușine
M-a găsit fără hârtie
De-aia pe care se scrie
A plecat atunci în grabă
Cred că o țineam din treabă.
Dac-o mai veni la mine
Vreau să fie totul bine
Să nu vină pe degeaba
Să poată să-și facă treaba
Eu s-ascult ce ea mi-o spune
Cele bune să se-adune
Cele rele să se spele
Pe hârtie-apoi cu ele.
Deci doresc niște hârtie
Pe care se poate scrie
- Nu te chinui mai frate!
Avem gata imprimate
Floricele, inimioare,
Nici acolo nu te doare
Vrei cu două sau trei straturi?
Cum i-o place? Să o saturi
Dacă e simandicoasă
Și nu vrea hârtie groasă
Dă-i și tu niște ziare
Că nimic în ele n-are
Doar să-ncerce-a le citi
Și pe loc le-o folosi,