luni, 27 octombrie 2014

Prea mult

Celor care sunt triști că Simona Halep nu ne-a făcut fericiți, să le fie puțin rușine. Prea ne comportam ca niște maturi ce nu au pus nimic în desaga cu merinde a unui copil dar ne-am repezit cu toții să-l înfiem, după ce copilul, singur, timp de 23 ani abandonat, colindând prin lumea dură a tenisului, a ajuns să fie un motiv de mândrie. Cred că am pus-o pe aceasta fată minunată în postura de om însetat, căruia după ce a străbătut deșertul, i-am dat să bea prea multă apă, simțindu-ne vinovați de indiferența de până acum.
Nu știu cum ar trebui să facem dar tare mi-aș dori să putem opri butoaiele nesătule care ne conduc acum pe drumul dezbinării, care ne deshidratează sufletele alimentându-și fântânile arteziene din grădinile palatelor lor hidoase, să distribuim uniform lichidul vital pentru ca și alți copii talentați să ne crească în gradină și nu în sere sau să colinde deșertul.

miercuri, 15 octombrie 2014

Părere de microb(ist)

Ne-ați luat averi, tot ați vândut
Nu v-a păsat că ne-a durut
Aproape că ne-ați luat și pâinea
Nici circul nu mai e ce-a fost
Lumea se bucura, rădea
Acum e un spectacol prost
Așa gândea un microbist.
Am câștigat dar sunt tot trist
Poate n-oi fi specialist
Dar nici Pițurcă și insist
Să-și ia bagajul și să plece
Căci jucătorilor le trece
Viața cea scurtă de sportiv.
Dacă nu s-or califica
Noi vom găsi atunci motiv
Și tot pe ei i-om înjura
Naționala-i ca o muscă
Trasă în jos de o moluscă
Cap potrivit de ar avea
Jucând frumos ar câștiga
Nu ca acum printr-o-ntâmplare
Care forțează o schimbare
Ce-aduce s-o eliminare.
Făcând acum extrapolare.
Și viața noastră este scurtă
Dar e o lungă așteptare
Moluștele se bat pe burtă
Noi așteptăm calificare
De-un sfert de veac tot încercăm
În Europa să intrăm
Dar nu prea ne calificăm
Decât atunci când emigrăm
Eu mă gândesc la altceva
Să plece ele(moluștele)-n p(ana) mea!
Și sigur ne-om califica